Cel dintai și cel de-al doilea roman din celebra serie de povestiri poltiste avându-i că protagoniști pe excentricul Sherlock Holmes, primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste, și pe prietenul lui, doctorul Watson.
„Studiu în roșu aprins” este cronica începuturilor prieteniei dintre cei doi, în care aflăm cum s-au cunoscut, cum au ajuns să locuiască împreună în casă din Baker Street și să colaboreze pentru a elucida cazuri de crime misterioase. Povestirea îl poartă pe cititor, pe urmele criminalului, din periferiile cenușii ale Londrei sfârșitului de secol XIX, până în comunitățile de mormoni din Munții Stâncoși, pe teritoriul statului american Utah.
„Semnul celor patru” este relatarea rezolvării unei crime a cărei poveste începe în timpul Răscoalei sipailor indieni împotriva britanicilor, din Aventurile lui Sherlock Holmes și ale doctorului Watson au redefinit convențiile genului, au inspirat generații de cititori pasionați de literatura polițistă și nenumărate adaptări pentru micul și marele ecran.
Fragment din roman:
„Urcă scară și, ținându-se cu amândouă mâinile de câte o grindă, se saltă în mansardă. Apoi, culcat pe burtă, întinse mâna după lanternă și mi-o ținu, în timp ce-l urmăm.
Odăița în care intrasem avea cam 3,5 metri lungime pe 2 metri lățime. Pardoseala era formată din grinzi, cu șipci și ipsos între ele, așa încât pentru a pași, trebuia să sări de pe o grindă pe altă. Tavanul înclinat era, evident, partea interioară a adevăratului acoperiș al casei. Nu există nicio piesă de mobilier, iar praful se acumulase de-a lungul anilor pe podea în straturi groase.
— Iată, vezi asta? zise Sherlock Holmes, punând mâna pe peretele înclinat. Aici e un chepeng care duce afară, pe acoperiș. Îl împing și iată acoperișul care nu are o înclinație prea mare. Prin urmare, pe aici a intrat Numărul Unu. Ia să vedem dacă, putem descoperi și alte indicii cu privire la personalitatea lui.
Apropie lampa de podea, iar eu văzui cum, pentru două oară în seară aceea, o expresie perplexă i se așternu pe față. Cât despre mine — văzându-l cât era de uluit — m-am înfiorat de emoție. Pretutindeni se vedeau urme de picioare goale — urme clare, perfect conturate, dar mărimea lor nu depășea jumătate din dimensiunea unui picior normal de adult.
— Holmes, am spus într-un suflet, un copil a săvârșit această fapta oribilă!
Își recăpăta cumpătul într-o clipă.
— Am avut un moment de ezitare, spuse el, dar este perfect explicabil. Memoria m-a înșelat, fiindcă ar fi trebuit să prevăd asta. Nu mai avem ce caută aici. Să mergem jos.
— Care este, atunci, teoria ta cu privire la aceste urme de pași? l-am întrebat cu sufletul la gură, când am ajuns din nou în camera de dedesubt.
— Dragă Watson, încearcă să analizezi singur faptele, spuse el cu o urmă de nerăbdare. Îmi cunoști metodele. Aplică-le și va fi instructiv să comparăm rezultatele.
— Nu mă pot gândi la nimic care să se potrivească cu faptele, i-am răspuns.
— În curând ai să te lămurești, zise el cu un aer degajat. Cred că nu mai este nimic important aici. Totuși, am să mai arunc o privire.”
